Bun. 20 noiembrie am avut INTRODUCEREA IN CADRUL SIMBOLIC. erau ei un pic introdusi, dar acum sunt pana in gat. <
Ne-am intalnit la scoala. eu cu irina si robert am asezat 7 perechi de scaune in centrul clasei sub forma unui interior de autocar. (aproape). cum au ajuns, nici nu a mai fost nevoie sa le dam indicatii, caci deja si-au gasit locul pe perechi (asta a fost cel mai tare, nu a mai fost problema cu- gasiti-va perechi) si aveau propria poveste despre scaune, care a coincis cu cea a noastra, adica stiau ca se afla in autocar.
le-am explicat parintilor ca de acum inainte deja ne cunoastem cu ei, ca suntem baieti mari, ca tocmai pornim intr-o excursie cu autocarul si ca ei vor astepta pana la opt sa ii recupereze. putin speriati la inceput, ("si noi unde sa ne ducem? e ceva interesant prin zona?"; "de acum inainte asa o sa fie? ca sa stiu sa imi dau intalnire cu prietenele") s-au lasat convinsi.
am fost in formula de 14, maria a lipsit, andrei, prietenul elenei a inlocuit-o.
andrei este cel mai mic dintre baieti, se agita foarte mult, fapt pentru care transpira si ii este mereu cald. se entuziasmeaza foarte usor la orice ii propunem (ma tot lua de mana sa imi spuna cat ii place ce facem noi. in timp ce vorbeam. :D) la fel cum isi pierde interesul pentru orice. (de fapt, ce vorbesc aici? exact pe modelul unui copil de 6 ani). astfel incat ma intreaba- ne mai jucam ceva, te rog? eu ii zic ca da, incerc sa le explic jocul si el, foarte speriat si plangacios- dar nu mai plecam niciodata de aici?. in orice caz, e simpatic si nu trebuie lasat prea mult cu tibi.
povestea a fost asa- robert a fost soferul de autocar ce trebuia sa ne duca intr-o excursie, dar pentru ca nu avea o busola, (noi stim cu totii, copii, cat de folositoare e o busola) ne-a ratacit si am mers neoprit timp de 2 zile. luam curbe periculoase, din care tibi cadea mereu pe podea, cu toate centurile de siguranta imaginare, saream peste gropi, ne opream sa bem apa in grup, am avut o convorbire haioasa cu george, eu fiind mama lui ce il suna disperata iar el ma linistea. si-au pus esarfele atunci neterminate si nestiind ca sutn esarfe la ochi, caci intram intr-o zona necunoscuta. in timpul asta a venit vali, prietenul nostru lider de lupi din brasov. am stins si lumina, caci se lasase noaptea. neinspirata idee, caci bagati atat de tare in atmosfera, se speriasera pe bune, cu toate ca nu se miscau de pe scaun. mergeam printre ei si vorbeam, ca sa imi detecteze pozitia prin voce si sa fie atenti (s-au amuzat ceva din treaba asta).
bun, noapte fiind, baloo din brasov mormaieste, ei tipa iar. se rotesc prin clasa putin si incearca sa isi dea seama dupa auz unde ar putea fi. isi dau seama ca sunt in jungla, si le explicam ca am intrat intr-o vizuina si ca de acum inainte vom ramane aici.
-si acum, ca suntem departe de parinti, o sa plangem si o sa fim disperati?... nu, o sa invatam sa supravietuim si sa ne descurcam, si cand o fi vremea sa ne intoarcem o sa le aratam cat de capabili suntem. asta nu inseamna ca in jungla nu sunt pericole, asa ca o sa avem anumite insemne de recunoastere-si aici am reamintit marele urlet, strigatele si salutul parca.
am pornit apoi intr-un antrenament al fortelor, in care ne-am impartit in doua echipe de cate sapte, dupa criteriul inaltimii si varstei. atat de cuminti au fost cei mari... emotionant de cuminti si intelegatori... elena si-a exercitat puterile de lider iar asupra celor din jur in avantajul ei, iar isabela a fost mai comunicativa decat datile trecute si decat urma sa fie data viitoare.
jocurile au fost- franghia puterii, cursa cu saci, cursa cu linguri. vali ne-a facut cadou niste smiley-uri cu magnet pe care i-am folosit sa ii recompensam sau sa ii atentionam pe cei care meritau, si surprinzator, a meritat. george si elena au avut o cearta din care, ajutati de ceilalti copii, si-au tras singuri morala.
apoi am cantat ceva. dar nu mai stiu ce.
le-am impartit parintilor adeziunile.
the end.
bagheera
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.